|
elena92
*~*Cool fan*~*
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 57
|
|
„Trei lacrimi reci si o calatorie”
Indraznete semne de intrebare...
Un vechi castel medieval asezat pe stancile din spatele recifului...Cutremuratoarea apa
duce beteaua fantanilor pe maini. Fumul plange-n soare. Cerul, candva de safir, dezvaluie
acum monocromia dezolanta a unei dimineti ploioase.
Fereastra e-o poema de plumb si de scantei...Un tipat surd. Ser datator de viata lenta,
monotona, inutila si absenta...Alt tipat sfasietor: necontenit si egal.
Uneori simtea ca lumea, incolora si adancita in nedreptate, nu avea sa-i mai aduca
ceva nou. In ochii sai se rasfrangea pecetea durerii timpurii, ce-i acaparase inocenta si in-
treaga dorinta de a trai.O zugraveala anemiata a timpului trecut.Prin tesatura in fire cenusii
fine si prelungi ale ploii de toamna, copacii stau in bataia ploii reci,tristi si fara aparare.
Frunzele cad intruna.Unele mai repezi, altele mai domoale, leganandu-se in zbor ca o
aripa de fluture, aninandu-se de ramuri ca cerand ajutor... Numai intr-un tarziu cad, ingro- pandu-se intre celelalte...
Camera sa nealterata din castel:cam rece, cam umeda, cam cu soareci, cam paienje-
nita in colturi, cam sumbra si potrivita adancii sale deprimari sufletesti!
E promisa unei morti lente si dureroase. Din ochii sai catifelati si aprinsi a ramas as-
tazi doar flacara suferintei si sclipirea mortii. Calatoria finala se apropie...
Nu stie ce o sa faca. De un lucru e sigura: asa nu va accepta sa traiasca! Insa i se in-
tampla ei, cea care isi planuise intreaga viata, o viata inchegata de mari succese, incununa-
ta de glorie si faima.
Fiecare zi ce trece ii aminteste ca in curand totul se va sfarsi. Aude valurile marii, pe
care o iubeste atat de mult, spargandu-se de stancile uitarii. E singura intr-un decor de do-
liu, funerar... O lacrima prinde viata in ochii atat de tristi si se impomoleste in drumul ei de
obrajii palizi. Reuseste sa treaca de buzele sterse si palizi.
Momentul decisiv se apropie... La urma urmei, iubeste marea atat de mult... Oglinda
calatoare cu limpezimi de acuarela. Se incadreaza intr-o usoara spuma si isi poarta acum
cristalul spre bruma unor mari mai indepartate.
"Inchide usa, fereastra o lasa,
Da zgomotul marii afara din casa!"
Afara, Fulger o asteapta. Prietenul ei necuvantator. Un cal negru ce a crescut o data
cu ea.Un prieten ce o intelege. Un prieten de-o viata. Sunt amandoi pregatiti de calatorie...
Stropii reci de ploaie spala urmele de lacrimi.
E timpul ca Fulger sa fie liber...Liber sa traiasca unde vrea... Sa o ia de la inceput...
In urma ramane imaginea castelului singuratic ce, in urma cu cativa ani, era casa unei feti-
te ce-si spunea "printesa".Zgomotul pasilor grei ai animalului o inviora pentru moment...
Incerca sa zambeasca,dar stia ca era doar un zambet al dezolarii. Pe dinauntru,o chi-
nuiau teama, tristetea, durerea... toate adunate la un loc pentru o ultima zi.
-Nu-mi multumi, mama! Imi plac finalurile fericite...
In urma lui,plumbul cerului intuneca inima printesei.Iar marea se pregateste sa stear-
ga orice urma ce pastreaza amintirea batailor acestei inimi reci...
Morbide semne de exclamare... Si astfel, durerea dispare?!!!
O dimineata rece de primavara oglindea claritatea melancoliei ce urma sa se lipeasca
pentru totdeauna de sufletul meu. Gandirea atrofiata nu-mi permitea sa accept realitatea.
Uneori, soarele staruia sa rasara deasupra castelului.Stia ca in acele zile nu era bine-
venit, dar nu inceta sa apara. In fiecare dimineata, soarele imi aducea in pragul ferestrei
parfumul nisipului. Valsul valurilor imi parea mai nestatornic ca niciodata.
Cobor treptele in graba. Ii gasesc pe toti adunati in curtea principala. E ziua marelui
turnir! Imi doresc sa particip doar pentru tatal meu! De fapt.... pentru amintirea tatalui meu.
Imi doresc sa le demonstrez celor straini ca sunt demna de numele ce-l port.
Afara, Fulger e pregatit. Intelege de ce e o zi importanta si e emotionat, ca si mine de
altfel. Mirosul dulceag al spaimelor se inalta. Turnirul se apropie.
Simt ca a venit momentul sa explic unele lucruri, imposibil de inteles de cei ce nu sunt
implicati in aceasta poveste. Unduirea mladioasa a copacilor si vraja soptita vantului aduc
urme de duioasa si blajina fila de istorie, pe care salcamul cel intelept le-o rosteste florilor.
Din cand in cand, intervine si nisipul marii, facand caldura zilei sa para si mai indepartata.
Primavara anului 1877. Romania incearca sa-si obtina independenta.Un barbat inalt,
bine cladit,cu o blandete neinteleasa in ochii impunatori, dar totodata, o furie dezlantuita
atat de evidenta dusmanilor! Uniforma de razboi pe care o poarta ii da un aer decisiv de su-
peroritate. Pe data de 9 mai, totul se sfarseste cu bine pentru tara ce o iubeste,iar el e fericit.
Fericit si pretuit de intreaga armata, de sotia si mai ales de fiica sa.
Dimineata turnirului. Probabil e greu de inteles de ce este atat de importanta pentru
mine. Turnirul e ocazia perfecta pentru a dovedi patriotismul persoanei ce poarta armele.
Mai ales astazi, cand lupt impotriva celui ce mi-a ocupat castelul, dar niciodata mandria!
Il urasc pentru ca imi este teama de el si pentru ca nu poate rezista tentatiei dea cuceri o ce-
tate parasita si intortocheata.
In jurul arenei au fost injghebate tribune provizorii pentru doamne si seniori. Intre a-
cestea si arena se inghesuiau privitori nu chiar de rand.Multimea se rasfira pe coline,de unde
se vedea bine in arena.Sute de oameni se catarasera in copacii din jurul pajistii; pana si clo-
potnita unei biserici de tara era ticsita de privitori.
In fata arenei se afla o tribuna inalta , cu un fel de tron, purtand stema regala. In fata
lojii regale, ce acum nu-mi mai apartinea, o alta loja mai atragatoare, fara a fi la fel de lu-
xoasa, avea o inscriptie ce anunta ca imi era rezervata. Ma intreb unde o fi Fulger!
-Iti amintesti de ultima sa batalie? rasetele batjocoritoare a celor din jur au reusit sa-mi
capteze atentia.
- Se zice ca ar fi luptat pentru tabara straina. Asta ar explica faptul ca a pierdut! Nu
era mare lucru de capul sau! Un tradator! A pierdut absolut tot!
Si ca atat... Atunci am inteles ca nu voi fi in stare sa particip la turnir.De atunci in su-
flet mi-a patruns esenta de lamaie si ochii mi-au devenit inexpresivi. Ei nu stiau ce vorbesc!
Greseau!Si eu aveam dreptate! Stiam ca nu era momentul sa ma indoiesc de tatal meu.Stiam
cat isi iubise tara si nu avem motive sa ma gandesc la ce era mai rau."Oare asa sa fie?" Dar
atunci mi-au revenit in minte vorbele mamei mele....Si stiam ca urma sa fac o calatorie...
O tanara de o frumusete izbitoare.Un teren accidentat , prin care isi mana calul cu o
deosebita indemanare si stapanire de sine. Calarea un cal negru ca pana corbului, in afara
de locurile in care era patat cu spuma ca de nea. Ea purta o imbracaminte pe care moda a
numit-o mai tarziu costum de amazoana. Parul sau negru si lung falfaia in vant, scapand
din pricina goanei nebune de sub panglica ce il tinea.
Intr-o scobitura a stancilor ce se ridica in mijlocul apelor reci, exista pe vremuri un
castel foarte impunator din care astazi nu a mai ramas decat o ruina.
Era un loc foarte important in vremuri de razboi cu strainii sau in intelegerile interne.
Fusese in dese randuri asediat cu inflacarare si aparat cu indarjire; ceea ca trebuia in mod
firesc sa le asigure proprietarilor un loc de cinste in istorie.
Dar toate isi au sfarsitul lor pe globul acesta sub-lunar si familia amintita trebuia sa
si-l aiba pe al sau.
Draguto! Vocea ingrijorata a fetitei o cauta pe cea a mamei. Asa-i spunea tata si de
la el se deprinsese si ea. Draguto, cum ii mai merge tatei?
Atunci, asa mica cum era, a inteles ca tatal sau, tanar, inalt si chipes, nu avea sa se
mai intoarca.Murise asa cum au murit si altii,desi nu putea sa inteleaga intocmai acest lucru
ce starnea atata tristete in jur.Si fiindca mama plangea ori de cate ori ea vorbea despre tata,
hotari in taina ca era mai bine sa nu pomeneasca prea des de dansul. Mai descoperi ca nu
trebuie sa o lase prea mult cu ochii tinta la foc ori la fereastra, nemiscata si tacuta.
Si cum serpuirea neintrerupta a vietii nu ezita sa o ocoleasca, la varsta de saisprezece
ani o intalnim din nou, tanara, inalta si chipesa, exact ca tatal sau.
Vantul si nisipul tes o prima poveste... O poveste despre o fata cu inima curata, intot-
deauna onesta si sincera. O fata ce isi infrunta temerile si nu fuge de propiul destin. O fata
ce iubeste claritatea apei si albastrul cerului.
Ochii sai puternic adanciti in culoarea smaraldului tradeaza un aer misterios si vesel.
Un zambet larg, aproape intotdeauna prezent pe chipul tanar si insorit.
Apele repezi ale marii acapareaza mirosul greu al liliacului si parfumul ceva mai sub-
til al florilor roz de spin...Creste in sus, ca in poveste, minunea firelor de iarba!
-E timpul sa pleci, nu-i asa? aude vocea tainica a mamei sale... Vocea sa a ramas la
fel...Si sufletul pur...Si durerea timpurie...Incearca acum cu discretie sa-si ascunda nervurile
de pe chip.
Ea s-a straduit, in anii ce au trecut, sa-i aduca zambetul pe buze cat mai des. Firea sa
nobila si zglobie a reusit pentru un timp sa-i alunge urma de tristete din ochi. Dar memoria
tatalui sau trebuia reabilitata. Tatal sau era rege in slujba patriei si a pacii.Tatal sau, asa-i
spunea mama uneori, era puternic si curajos. Insa invidia si rautatea unor oameni au avut
grija sa spulbere imaginea acelui om aproape perfect , ce-si iubea copiii si sotia,isi iubea ta-
ra, ce avea nevoie mai de tot timpul sau.
-Stii ca trebuie! Simt ca pot... simt ca trebuie sa fac ceva...
-Si ai de gand sa-l iei pe Fulger?! rasetele dulci auzului reusira sa sparga clipa dure-
roasa a despartitii. Il avea pe Fulger de la tatal sau...De fapt, aceasta e singura amintire ce
i-a mai ramas de atunci. Ea, mai presus de numele maret ce-l purta, fusese "printesa tatei".
Te rog sa nu uiti un singur lucru, pe care il cunosti deja... e sub demnitatea lor sa ocupe un
castel parasit... Oricat de mare le-ar fi ambitia de a stapani totul, batalia nu e inca pierduta.
Si nu ar accepta sa pastreze un castel parasit... Parasit!
Vantul palid de primavara flutura printre crengile copacilor imbiband aerul in mi-
reasma bogata a rozelor. Smaraldul inmugureste copacii treziti la viata...
Intr-un final il vede... Cel ce a distrus renumele tatalui sau... Cufundat in razboiul sau
interior, adunand informatii despre vietile altor oameni, neglijand-o pe a sa. Nu stie cine e
ea, cu toate ca imaginea fetei parca aduce cu ceva cunoscut... Cineva cunoscut. Are ochi ne-
gri si cuprinzatori ce sfideaza orice stavila aparuta in calea lui.O cicatrice adanca ii brazda
fruntea, dand o expresie cam sinistra unui ochi; Acesta, desi vedea fara cusur,cam fugea in
laturi.
Se pare ca ea insasi lucra in slujba lui... Il ajuta.... Se intalneau de cateva ori pe zi, iar
atunci sentimentele contradictorii din sufletul ei, si probabil sai sufletul sau nobil, nu-i per-
miteau sa faca nimic impotriva dusmanului sau...
Asta a fost la inceput...Dar e greu sa traiesti sub acelasi acoperis cu cel ce iti ia locul.
A ramas sperand ca va sosi vremea ca la randu-i si el sa fie umilit... Si se zvonea ca peste
doua saptamani se va organiza ceea ce oamenii numeau" batalie pasnica''.... Un turnir?!!!
"Printesa" a hotarat sa ramana sa lupte pentru poporul sau, suportand durerea de a
locui in castelul 'sau', cel ocupat de dusmani... Si in cazul in care ceva ar fi mers prost, ii ra-
manea de respectat o promisiune facuta mamei ei...
Dar, o data cu trecerea timpului, s-a intamplat inevitabilul. Interesele tatalui sau au
uitate, pe cand renumele acestuia a ajuns doar o amintire... O amintire pentru ea. Era un
doar un copil cand l-a vazut ultima oara, iar faptul ca traia cu dusmanul acestuia a facut-o
sa-si piarda increderea in idealurile sale. Nu pentru mult timp... Insa indoiala era prezenta.
Cerul, albastru ca o petala de miozot, imprastia norii albi si pasnici. Soarele isi ras-
fata risipa in apa acea nesfarsita, ce imprejmuia un mandru castel... Lumina se proiecta pe
fata radianta a unei mici printese. Tropotul cailor se auzea din ce in ce mai puternic.
"Tati! Ai venit! Ce ai acolo?! "
"Cred ca a venit vremea sa ai unul doar al tau..."
" E ... e un cal! " Sunt imposibil de redat zambetele ce au urmat si imbratisarile calde.
" Il voi numi ... Fulger! "
"... In sfarsit, ce mai urmeaza?
O trista neliniste, o posomorata si neagra amaraciune,
O apriga deznadejde vestitoare obisnuita
A mortii care in curand va pune capat mizeriei."
Shakespeare
Stimata doamna profesoara,
Ultima lectie de istorie la care am asistat mi-a rascolit profund imaginatia. Nu cu
mult timp in urma, am vrut sa scriu o carte despre Cavalerii Ioaniti!...insa i-am intalnit in
cartea lui Walter Scott, "Ivanhoe"... Nu eram cum mi-am inchipuit si am renuntat.
Ultima lectie de istorie..."Revolutia din 1878" ,in timpul careia tara noastra si-a cas-
tigat independenta... M-au impresionat puterea de sacrificiu a romanilor, simtul dreptatiii si
faptul ca si-au dorit sa fie uniti... Uneori ma intreb ce as fi facut eu in timpul unui razboi.De-
sigur, e foarte usor de spus ca as fi luptat, dar cu teama cum ramane? Si dupa ce petrec ore
gandindu-ma la aceasta situatie, dificila intr-adevar, ma gandesc ce au simtit cei ce au murit
pentru patrie... Teama. Probabil... Bucurie. Cu siguranta!
Cat despre fata din povestea mea... Ce pot spune? Initial, am vrut sa scriu despre o fa-
ta ce descopera sa tatal ei nu e atat de corect si moral cum credea ea... Si... antiteza!!! (fata
de ce am vrut la inceput).
Imi place sa calatoresc in lumea lui Walter Scott! Si nu numai! Alexandre Dumas!...
"Contele de Monte Cristo".Am inceput recent sa o citesc. NU pot fi pe deplin sigura,dar cred
ca e o carte pe placul meu. Unchiul meu a spus ca i-a placut atat de mult, incat a citit-o la
lumina lumanarii... Seara,tarziu, cand bunicul meu il obliga sa se culce. Adevarul e ca nu
as fi citit-o niciodata daca nu mi-ar fi spus aceste vorbe, ce mi-au starnit curiozitatea. Am
prostul obicei sa aleg cartile dupa titlu...
M-am ferit sa-i dau nume personajului meu, deoarece m-am temut ca daca ar avea o
identitate (pe care o creez eu),nu ar mai fi la inaltime....De fapt, nu am folosit nici un nume.
Sper sa creez iluzia ca personajele mele au existat in realitate... De ce nu?!! E posibil...
|
|
ai scris asa de frumos... 
o parte a povestii chiar m-a intristat 
fikul...f frumos,tu....f talentata 
