|
elena92
*~*Cool fan*~*
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 57
|
|
Capitolul 1
Simtind razele obosite ale soarelui apunand chiar deasupra sa, Camane stia ce are de facut. Simtind cerul absorbind sfarsitul zilei, Camane stia ca ea este cea care trebuie sa apuna. Seara coborase deja deasupra Parisului, instaland farul tainic al stelelor si al lunii. Strazile acestui oras erau pline. O noapte in Paris. Eternul oras al luminilor! Cum sa nu te bucuri de o noapte, fie ea si banala, petrecuta in Paris?! Oamenii ce impanzeau strazile erau zgomotosi, mult prea zgomotosi pentru Camane, cu toate ca, in mod normal, avea nevoie de zgomot, hranindu-se cu agitatia celorlalti, cu emotii puternice si cu "zgomotele" sufletelor pustii. Ochii ei atat de verzi simteau nevoia sa se dezlantuie intr-o insiruire de lacrimi inutile, insa fata nu le dadea voie. De altfel, cum ar fi putut?!! E imposibil ca cei fara sentimente sa planga, dar mai ales, e imposibil ca cei morti sa planga! Si Camane era moarta demult, insa pe dinauntru!
Paris! Eternul oras al luminilor! Eternul oras al ingerilor!
In cele din urma, o lacrima sangerie i se prelinge din ochii vinovati, o lacrima ce ii strabate obrazul fin si ii ataca buzele palide. Simtind-o, Camane incepe sa alerge! Nu mai e timp! Trebuie sa se grabeasca!
Intreaga lume se rotea in jurul ei, fara sa o observe insa, fara se stie ce urmeaza sa faca, fara sa-i dea sansa sa ezite. Profita de timpul care s-a oprit in loc, timp care stie ca-i apartine. Nu poate sa se razgandeasca! A sosit clipa! E tarziu!
-Tom! Opreste-te! Nu e nevoie sa demonstrezi nimic! Tom! inceteaza! E sinucidere curata! Tom!
Dar baiatul, american, stie, la randu-i, ce are de facut. Se simte puternic, ca si cum nimic nu l-ar putea opri, nimic nu l-ar putea atinge.E o clipa a lui si numai a lui, o clipa de glorie, in care va savura teama, in care va fi deasupra lumii. Firele rebele cad
in mod repetat pe fata catifelata, insa baiatul nu le da atentie! Are ceva IMPORTANT de facut!
- Tom! Asculta-ma! Ai sa mori!!
Glasul disperat al prietenului sau nu il poate opri, insa cu totul alt fel de zgomot il incetineste, zgomotul unor pasi greoi si apasati, clinchetul grabit al acestor pasi pe scarile metalice ale maretului Turn Eiffel! Tom incearca sa se ascunda, tragand dupa el si corzile de bungee-jumping cu care venise, pregatit sa infrunte lumea. Alaturi de prietenul sau, stand ascunsi in intuneric, amandoi observa
nedumeriti silueta nestatornica a unui trup firav, o fata de vreo 16-17 ani, cu ochii atat de verzi, ingropati de buclele castanii.
-Ce face?!! E nebuna!! soaptele celuilalt baiat ii erau adresate lui Tom.
Fata se apropie de barele reci ale turnului, aplecandu-se usor deasupra turnului, privind pentru ultima oara lumea pe care incerca din rasputeri sa o lase in urma. Acum era momentul, mai tarziu i-ar fi fost frica. Trece de partea cealalta a bareler, lasandu-si picioarele sa alunece in gol, impungand aerul rece si greu.
- Stai! Opreste-te!
Speriata de glasul baiatului, se arunca! Un singur impuls a fost de ajuns pentru ca in clipa urmatoare sa se afle in aer, alaturi de ea... Noroc ca prietenul lui, care a observat toata succesiunea de... momente critice, a reusit sa reactioneze la timp, prinzand coarda de bungeee-jumping, ce-l sustinea inca pe prietenul sau.
Ps: restul dupa examen!
|
|
Nu mai aveau locuri la spitalul central! Auzi!! E...absolut fara noima!... CUMasa? e imposibil! E absurd! Dar.... e destinul!! E un pretext pentru o reintalnire...un pretext pe care viata ni-l aduce in cele mai bizare clipe. Dar trebuie sa iasa ceva bun din asta, nu?!!
