|
Si-a intins minile spre mine.. luandu-ma in brate... Ma simteam ca o carpa in mainile lui... pentru ca nu eram in stare sa fac nimic... sa-i spun ca nu merit nici macar sa ma mai atinga.. sa-i spun ca sunt vinovata...atat de vinovata incat nu ma va putea ierta.. M-am lasat purtata de el pe brate si asezata in pat ... la fel ca un copil impacat dupa ce a plans toata ziua... ma simteam cu adevarat mai obosita decat aratam... oboseala era insa psihica.. eram obosita de ganduri... de intrebari carora nu le gaseam raspuns... eram obosita sa caut o justificare... un raspuns la tot ceea ce se intamplase.... ranisem singura persoana care ma putea ridica de la pamant... il ranisem in seara aceea.. si-l raneam si acum pentru ca-i ascundeam adevarul... si poate ca voi continua sa-l ranesc..pana cand va fi prea tarziu... |